Nu trage, dom' Semaca...

... sunt eu, Lascarica! M-au adus cu forta!...
Replica asta am sa mi-o amintesc toata viata. Am invatat-o in anii de liceu, anii aceia cand tot ce ti se lipeste de suflet nu mai poti dezlipi niciodata. Sunt sigur ca liceenii din ziua de azi il vor cunoaste si se vor indragosti de el. Ca va deveni cu trecerea anilor un cult. Un fel de "king of cool" si model pentru oricine isi doreste sa devina barbat intr-o zi.
Ca de fiecare data, nu reusim sa ne dam seama cat suntem de bogati decat in clipa in care ne pierdem avutiile. Ni se face atunci rusine de noi insine, de propria ignoranta si pentru un moment lung cat ne tine sufletul ne apucam sa ne traim viata de-andoaselea in disperarea de a salva tot ce ne-a ramas in memorie din comoara pierduta. Imagini, sunete, impresii, facem din fiecare cate o margica si le insiram intr-un sirag al ceea ce am fost si suntem si vom fi.
Maestrul Dinica se retrage in discretia nefiintei fiindca doar asa putea ajunge acolo unde se cuvenea sa fi fost de mult dar nu i-au permis-o modestia sa si necunoasterea noastra. De azi, cel ce a fost odata Lascarica locuieste in sufletele tuturor romanilor.