luni, 30 noiembrie 2009

Mai e putin...

...pana terminam povestea cu campania electorala. Sper ca vom avea cat ma curand guvern si presedinte. Nu mai suport situatia asta de vid de putere si lipsa de responsabilitate.
Apropo, v-ati uitat vreodata in ochii lui Geoana atunci cand rosteste discursuri? E gol. Nu-i nimic acolo, omul e un robot care recita poezii invatate "pe deasupra" cum spuneam in copilarie.
Periculoasa tipologie pentru un presedinte de tara!

vineri, 27 noiembrie 2009

Analiza filmului "Basescu loveste un copil"

Aici gasiti o opinie credibila cum ca filmuletul e trucat.

Pumnul lui Basescu...

.... si mecla lui Patriciu se potrivesc perfect. Sa ma explic.
Filmuletul cu bataia poate fi trucat la fel de bine cum poate fi real. Sau poate ca e vorba de o realitate mult exagerata. Ca o linie de creion ingrosata obsesiv de un dereglat psihic pana se rupe hartia. Poate Basescu l-a impins doar pe copilul ala... Dar nu asta e subiectul.
Patriciu lanseaza fumigena cu o seara inainte. A doua zi, Gardianul posteaza un filmulet. Realitatea are totul pregatit si il executa pe Marinar in direct. Magistral...
Cunoasteti teoria amorsei in media? O bomba de TNT nu poate exploda fara o amorsa. Adica o explozie mai mica ce provoaca marea explozie devastatoare. Asta e Gardianul: un ziar pe post de amorsa. Nu ne mai uitam dupa marea explozie la origine. Cum a aparut filmul? Cine l-a pastrat si de ce? Cine a scris scenariul executiei? Oricum nu ne mai intereseaza. E prea mic subiectul. Avem marea explozie. Avem studioul plin si ziaristii pitbull care isi infig coltii si nu mai dau drumul victimei decat la ordinul stapanului.
Toate astea sunt deja banale pentru profesionistii mass media. Multi dintre ei sunt nestiuti doctori in manipulare. Ce e nou in povestea noastra e Patriciu. Usor lasat pe spate, cu burta proeminenta in sus ca un Budha capitalist face pe mimoza in direct pe sub barba alba si neingrijita. Pastreaza morga aceea pe care si-a cumparat-o cu banii luati pe petrolul care apartinea romanilor. Dar e actor prost. Nu-i nimic credibil in declaratiile sale. Nu conteaza regia evidenta care se iteste din dedesubturile cazului de presa. Patriciu presteaza partea lui si dispare. E timpul ca furnicutele sa rostogoleasca boabele catre musuroi si pitbullii sa muste. Orice porcarie e buna cat timp e indreptata impotriva dusmanilor nostri.
Patriciu are probleme cu justitia. Patriciu e un fost profesor de arhitectura devenit miliardar in euro dupa douazeci de ani de afaceri cu statul. Patriciu se pricepe la orice. Debiteaza teorii economice semidocte si face pe detasatul de la inaltimea miliardului sau. Intre timp investeste sume fabuloase in afaceri proaste si distruge presa scrisa din Romania.
Cea mai mare problema actuala este criza economica. Un subiect care ar trebui sa fie centrul dezbaterilor pentru prezidentiale. Singurul subiect care ne priveste pe 99,99% din populatia tarii. Singurul subiect neimportant pentru Dinu Patriciu care nu are nimic de aflat. El stie deja totul. Daca ar exista o carte despre cum sa nu fii prost fara sa fii si fudul, cu siguranta cartea va fi fost scrisa de conu' Costache.
Cred ca Patriciu imi schimba viata in rau mai mult decat o face Basescu. Pentru asta mi-am dorit, macar si pentru o secunda, sa-i vad mecla fostului petrolist stalcita sub pumnul marinarului.
Sper sa traiesc clipa cand ma voi uita cu detasare si ingaduinta la amandoi. Sper sa nu mai simt niciodata nevoia sa scriu vreun text de orice fel despre niciunul dintre aceste personaje al caror loc este cu certitudine in trecut.

luni, 23 noiembrie 2009

Spiritul Craciunului in politica

Analistii politici considera ca MG are prima sansa in confruntarea electorala cu TB. Asta inseamna ca dupa 6 decembrie culoarea rosie va fi la moda pentru toata tara, nu doar pentru mosul din Laponia desenat pentru Coca-Cola. In semn de protest, propun sa abordam o formula de Mos Craciun albastru in ton cu situatia economica si politica a tarii noastre.
Lasand gluma, cred ca este necesar sa ne hotaram pe cine uram/dispretuim cel mai tare si sa ne ducem sa punem stampila pe celalalt. Eu unul, sigur nu voi vota rosu. Dispretul fata de MG este suveran si nu poate fi egalat de sentimentul de jena pe care mi-l inspira TB.

duminică, 22 noiembrie 2009

Turul 1: Business as usual

Asa cum era de asteptat, in turul 2 se vor infrunta numitii TB si MG.
Pentru mine ar fi fost entuziasmant un candidat liberal in turul 2. Dar strategia lui Patriciu in politica pare sa o egaleze pe cea din media.

vineri, 20 noiembrie 2009

Geoana de la Dabuleni

Ahahahahaha! Prostanacul.....
Buna porecla! :-)

Diferenta dintre un baiat si un barbat


Canali este o marca respectata cu un raport calitate/pret foarte bun.
Buticul de pe Calea Dorobanti merita toata atentia. Cabinele de proba de jos sunt cu adevarat de lux iar personalul este la inaltime. Incercati cu incredere!

miercuri, 18 noiembrie 2009

Fieldrunners

Joc de strategie. Pentru iPhone. Tare. Enjoy!

vineri, 13 noiembrie 2009

Geoana la Moscova

Ce a cautat Geoana la Moscova? Nu stim exact si nici nu prea ne intereseaza. Numele capitalei rusesti ne deranjeaza fiindca reprezinta pentru noi sinonimul pericolului si al crimei. Ne doare faptul ca avem nevoie de o relatie buna cu marele vecin de la nord daca ne dorim prosperitate si importanta strategica in politica internationala.
Realitatea este ca vizita la Moscova nu e o greseala. Conditiile in care a fost facuta aceasta vizita sunt gresite. Lipsa de transparenta a liderului stangist a devenit simptomatica. Imi e frica de tot ce am putea gasi ascuns in dulapul lui Mircea Geoana. Indreptatit sau nu, Prostanacul are in continuare imaginea unui om slab si usor de manipulat de catre lideri obscuri cu legaturi in subteranele cele mai insalubre ale societatii.

A man of style



Poze din Bullitt. 1968. Steve McQueen.
Atitudinea e totul!
Mai multe gasiti aici.

miercuri, 11 noiembrie 2009

Ziaristii din liga mare

Sorin Rosca Stanescu este un santajist dovedit si fost colaborator al securitatii. Bogdan Chirieac este un middle man perfect intre cine are si cui ii trebuie o intreaga gama de lucruri murdare, incepand cu santaj si terminand cu manipulare grosolana. Chestiile astea nu sunt o noutate. Ni s-a reamintit ceea ce stiam.
Ce nu stiam insa este ca suma de 50.000 Euro NU reprezinta o tentatie pentru cei doi. Ei sunt din "alta liga"... Ah, si inca ceva: Bogdan Chirieac are (sau a avut) amanta. De necrezut!

marți, 10 noiembrie 2009

Nu trage, dom' Semaca...

... sunt eu, Lascarica! M-au adus cu forta!...
Replica asta am sa mi-o amintesc toata viata. Am invatat-o in anii de liceu, anii aceia cand tot ce ti se lipeste de suflet nu mai poti dezlipi niciodata. Sunt sigur ca liceenii din ziua de azi il vor cunoaste si se vor indragosti de el. Ca va deveni cu trecerea anilor un cult. Un fel de "king of cool" si model pentru oricine isi doreste sa devina barbat intr-o zi.
Ca de fiecare data, nu reusim sa ne dam seama cat suntem de bogati decat in clipa in care ne pierdem avutiile. Ni se face atunci rusine de noi insine, de propria ignoranta si pentru un moment lung cat ne tine sufletul ne apucam sa ne traim viata de-andoaselea in disperarea de a salva tot ce ne-a ramas in memorie din comoara pierduta. Imagini, sunete, impresii, facem din fiecare cate o margica si le insiram intr-un sirag al ceea ce am fost si suntem si vom fi.
Maestrul Dinica se retrage in discretia nefiintei fiindca doar asa putea ajunge acolo unde se cuvenea sa fi fost de mult dar nu i-au permis-o modestia sa si necunoasterea noastra. De azi, cel ce a fost odata Lascarica locuieste in sufletele tuturor romanilor.

luni, 9 noiembrie 2009

Speachless

Asta trebuie vazut!

Ziua, un pas mic dar sigur spre nefiinta

Ziarul Ziua apare in fiecare luni doar in editie online. Cum naiba vine asta? Si de ce luni, zi in care ziarele vand ceva mai mult decat in restul saptamanii? Cred ca ziaristii de acolo lucreaza doar ca functionarii, cu dosare servite la birou, asa ca si-au dorit sa aiba duminica libera. Sa li se recunoasca adica statutul si drepturile. Mi-e ca astia o sa-si faca in curand ghisee cu ferestre de-alea care pot fi inchise in nasul clientilor atunci cand e rost de-o cafeluta si o barfa mica.

Eu cu cine votez?

De un lucru sunt foarte sigur: nu-l voi vota pe Mircea Geoana nici batut. Mi se pare teribil de gresit sa girez partidul lui Iliescu si al lui Adita Nastase, aliatii cu patalama ai lui Voiculescu. Chiar nu pot, simt ca mi s-ar ofeli mana cu stampila. One out, more to go... Va tin la curent daca fac progrese in selectie.

duminică, 8 noiembrie 2009

My new dream car



Se numeste Mercedes SLS AMG.
Mai multe poze vedeti aici.

Bastinasii - reality show interesant

Un nou reality show pe National Geographic. Cativa bastinasi dintr-o insula de prin Pacific sunt adusi in civilizatie in Marea Britanie. Oamenii nu au vazut altceva decat insula natala niciodata.
Descoperiti lumea in care traim cu ochii unui om matur si in acelasi timp inocent. Asa mi-au parut oamenii aceia, fericiti si inocenti. In fiecare sambata, la ora 21.00.

vineri, 6 noiembrie 2009

Tanti Olga stie ce face



Marca se numeste Berluti. Designer: Olga Berluti. Are deja vreo 60 - 70 de ani, e urata cu spume si iubeste barbatii. De aceea le face pantofi cu tatuaje, piercinguri, patina... Nu ai cum sa dai gres cu Berluti. Nu am ajuns pana acum in buticul ei dar e unul dintre lucrurile pe care trebuie sa le fac in aceasta viata. Da, e foarte scump...
PS: E vineri, deci vorbim despre stil :-)

Tanarul antreprenor roman de succes

37 de ani. Casatorit. Un copil, baiat. Apartament in Bucuresti. Casa de vacanta la munte. Om de afaceri, antreprenor. Propriul sau business, propriul sau stapan. Infarct miocardic.
Este vorba despre o ruda apropiata a mea, var primar. A avut noroc. In mai putin de o ora a ajuns pe masa de operatie la Urgenta si s-a ales cu un stent in inima. Acum e mai bine, maine il externeaza. A inceput sa-si faca planuri despre cum sa slabeasca, ce sa manance, cum sa se lase de fumat, ce sport sa faca.... Si mai ales despre cum sa se bucure de viata.
Bucurati-va de viata, prieteni!

joi, 5 noiembrie 2009

Politician in Romania

A fi politician in Romania de azi seamana foarte mult cu a fi avocatul
mafiei. Nu sunt departe nici unii jurnalisti. Doar mult mai prost
platiti.

duminică, 1 noiembrie 2009

Diferenta dintre raceala si gripa

Sunt racit. Nu e gripa porcina. Nu cred. Am cautat simptomele pe internet si nu am gasit nimic foarte clar. In general, daca citesc despre boli pe internet sfarsesc prin a deveni chiar mai ipohondru decat sunt in mod obisnuit. Iar asta este chiar grav. Revenind la raceala, nu m-am lamurit care e diferenta intre o raceala banala si o gripa. Apoi, care e diferenta dintre gripa porcina si gripa sezoniera. Ce bine ar fi fost sa am un medic in familie...